Monday, September 22, 2014

Curs de scris la Poemix School

Nu știu la alții cum e, dar la cursul de scris pe care l-am ținut eu, timp de trei sezoane, la Artskul, s-a rîs. Chiar și în hohote. Au fost momente cînd cursul aducea mai mult a stand up comedy, dar asta și pentru că temele pentru acasă ale cursanților erau o foarte bună sursă de rîs.
Faza e că scrisul trebuie să te bucure. Trebuie să îți placă să scrii. Nu întotdeauna scriem ca la carte, dar măcar putem încerca să scriem din ce în ce mai bine, la fel cum copiii își rafinează jocurile pe care și le pun în scenă. Dacă iei scrisul ca pe un joc, e important să îți propui să îl joci cît mai bine posibil. Scrisul, chiar și ca joc, e și o chestiune serioasă, asta și pentru că el, scrisul, îți rezolvă ceva. Scriind, e ca și cum te-ai urca într-o mașină a timpului care te duce unde vrei tu. Ai o problemă nerezolvată în trecut, te urci în acea mașină a timpului alcătuită din tot felul de cuvinte și te întorci acolo pentru a o rezolva. Ai o problemă în prezent sau în viitor, scrii despre asta. Scrisul e terapeutic.
Un curs de scris nu te face nici mai talentat, nici mai genial decît ești deja, dacă ești. La sfîrșit, nu obții diplomă sau adeverință de scriitor. Ceea ce sigur înveți e mai degrabă cum să nu scrii atunci cînd totuși, din fericire, scrii.

Cursul de scris pe care m-am hotărît să îl reiau va atinge următoarele tematici, ca să mă exprim așa:

• De ce scriem, de ce mai scriem; • Despre ce scriem (cum ne găsim subiectele, cum ne găsesc subiectele pe noi); • Cum devii ceea ce scrii; • Reguli importante ale scrisului; • Trusa de scule a scriitorului; • Procesul scrierii creative; • În cîte feluri poate fi spusă/scrisă o poveste; • Pentru cine scriem ceea ce scriem; • Cum îmblînzim pagina albă, cum putem provoca inspirația; • Puterea imaginației; • Cine spune povestea; • Prima frază (the beginning line) ca sămînță aruncată în adîncul paginii albe; • Visul, o inepuizabilă sursă de poezie (ce folosește scriitorul de la vis); • Sîntem ceea ce scriem (poetica lui Seymour/Salinger); • Scriitorul ca cititor, cititorul ca scriitor (cum citim atunci cînd scriem); • Despre importanța atenției și a mirării; • De ce trebuie să scrii repede și să rescrii încet; • Scriitorul ca descoperitor; relația textului cu imprevizibilul; • Despre relația dintre text și imagine (fotografie, desen etc.); • Tabieturi/ritualuri/unelte; • Despre forța cuvintelor (cuvintele au forță atunci cînd se află în libertate); • Jocuri suprarealiste (cadavre delicioase, jocul adevărului, scriere automată etc.).

Cursul este compus din 10 ședințe săptămînale, prețul este 500 de lei (elevii și studenții au 20 la sută reducere, plata se poate face în două rate, prima la înscriere, a doua la jumătatea cursului). Cursul se va ține marțea, între orele 19 și 21, în centrul Capitalei (Nicolae Bălcescu nr. 30, lîngă Biserica Italiană). Pentru înscriere, trebuie să trimiteți un text original (proză, poezie, filozofie, teză de doctorat în miniatură , 3-4000 de caractere) la iulian.tanase@gmail.com. După finalizarea înscrierilor, „elevii“ vor fi anunțați cînd va avea loc prima întîlnire cu clasa.



No comments: