Monday, October 27, 2014

Echilibrul se naște dintr-un zîmbet

La o frînă ceva mai abruptă, m-am dezechilibrat și am atins-o cu brațul stîng pe o doamnă în vîrstă, cu părul de culoarea cenușii, tunsă scurt, cu niște ochi mici și negri, dindărătul cărora izvora o lumină difuză, care i se revărsa peste malurile pămîntii ale feței și peste întreg chipul. Mi-am cerut scuze, zîmbindu-i încurcat. Doamna mi-a întors zîmbetul, spunîndu-mi că nu face nimic, așa cum se spune în astfel de situații. Autobuzul și-a continuat drumul, ca o balenă metalică înghițind leneș oamenii care stăteau de plancton în stații. Eu îmi vedeam de gîndurile mele, din cînd în cînd mai deschideam telefonul cu mișcări mecanice, cînd, deodată, am auzit din nou vocea doamnei în vîrstă.
– Nici în viață nu ne putem menține echilibrul întotdeauna, darmite în autobuz, mi-a spus doamna în vîrstă, dar părea că vorbește mai mult pentru sine.
– În viață e mai greu decît în autobuz, doamnă, i-am spus, și doamna în vîrstă mi-a zîmbit larg, un zîmbet care m-a însoțit, ca o pasăre invizibilă, pînă la birou, și continuă încă să dea din aripi în ritmul cu care degetele mele apasă acum claviatura computerului.


3 comments:

octobre said...
This comment has been removed by the author.
octobre said...
This comment has been removed by the author.
octobre said...

:)