Thursday, October 30, 2014

Odă în metru cinematografic

 (cum am devenit regizor și cameraman, inginer de sunet și ajutor de regizor de montaj)

Nu credeam să învăț a filma vreodată, pururi tînăr, înșurubat în manta-mi de regizor de la second hand,

Ochii mei nălțam visători la ecranul LCD al camerei Sony HDR-CX330E, atît de ușoară, de doar 250 de grame, un fulg digital prin lentila căruia lumea își arată chipul HD, o cameră cu un buton roșu de REC, atît de voluptuos la apăsare.

Cînd, deodată, răsări în cale-mi Moise Guran, pe care îl filmai într-un studio la Europa FM, pînă la fund băui din voluptatea înregistrării,

Ca un regizor aflat pe un platou eșuat pe fundul mării mă zbăteam, și Moise, cu sînge rece, își conducea poporul de vorbe către înregistrarea promisă – o, zei, o, zei, aveți grijă de Biziday!

Lăsînd manta-mi deoparte, mă înfășurai mai departe – ca un regizor de film sau, poate, de teatru – în camera-mi de împrumut, primită de la f64,

Și plecai la drum către Piața Romană, unde, pe strada Nicolae Iorga, mă întîlnii la sediul Publicis cu Dragoș Mușat, un prieten de vis.

Jalnic ardeam-rîdeam de viu, chinuit ca Nessus, ori ca hercul de haina-i înveninat, la glumele lui Mușat, iar focul rîsului meu a-l stinge nu puteam nici cu o mînă dusă la gură, căci asta făceam în timp ce-l filmam.

De-al meu propriu vis de regizor proscris acum mă vaiet, 
pe-al rugului tripod, cu camera Sony CX330E în vîrf, mă topesc la amintirea proaspătă care-mi face vînt în prăpastia memoriei,

Din adîncul căreia apăru Florin Iaru, pururi tînăr și el, înfășurat în manta-i de poet, pe care îl filmai în mai multe cadre, și Iaru dovedi calități de actor teribilist și de clarvăzător cam nihilist: „Nimic, nimic se va întîmpla“, Iaru repeta, iar camera Sony, cu ochii-n f64, înregistra. Vai, cît de frumos mai înregistra ea!

După Iaru, în fața-mi cu riduri discret-cinematografice apăru Teo, zis și HaHa, un comediant sadea, cu barba-i mare și neagră, proaspăt pomădată, care, cum deschise gura, mă făcu a rîde foarte dintr-odată. Teo fu-nsoțit de a lui Melindă, cu a ei dulceață de-o mănînci în tindă.

Și iarăși îmi vine a mă-ntreba dacă vreodată voi mai putea să uit cum l-am filmat apoi pe tînărul prozator Cosmin Cârciova, din Brăila, facă-i-se „Voia“ (primul lui roman), facă-i-se și „Oral“ (care este al doilea lui roman). Ca un Fenix luminos îi reînvia vocea lui Cârciova, iar camera Sony tot cu lentila-n 4 era și cu toți cei 9,4 Megapixeli mereu în gardă.

Piară-mi ochii tulburători din cale, căci pe drumul cuvintelor tocmai am ajuns, agale, înfășurat în manta-mi de megapixeli, la soția mea, Ioana, fashion designer, care în fața doamnei Sony se produse cu două rochii, care imediat îmi luară ochii,

Una cu aer nemțesc, cu sigla BMW în frunte, cealaltă c-un aer rozmânesc, igienic, parcă dintr-un fund de curte, două rochii clarvizionare, de purtat la munte, de purtat la mare. Vino, nepăsare!

Vino, nepăsare, la pieptu-mi de regizor închipuit, ca să pot uita că am lucrat cu o cameră de filmat mică și sofisticată, fără să știu însă a o folosi, cu excepția apăsării a unui singur buton, foarte de bonton.

P.S.: De curînd, timp de o săptămînă, am lucrat la un filmuleț de vreo zece minute cu o cameră Sony HDR-CX330E, obținută cu titlu de împrumut, prin amabilitatea Simonei Sambotin, de la magazinul f64 de pe Bulevardul Unirii nr. 45. Deși a avut de-a face cu o persoană complet atehnică, Sony HDR-CX330E și-a făcut foarte bine treaba, iar înregistrările, făcute – culmea! – chiar de mine, au ieșit excelent. N-am folosit lavalieră, dar sunetul captat de cameră a fost impecabil, la fel și imaginea, exact ceea ce mă interesa pe mine. Îi mulțumesc prietenului și fotografului Vlad Eftenie pentru că m-a pus în legătură cu Simona. Le mulțumesc celor care au avut amabilitatea să îmi acorde cîte un scurt interviu: Moise Guran, Dragoș Mușat, Florin Iaru, Claudiu Teohari, Cosmin Cârciova, Ioana Tănase. Îi mulțumesc lui Petru Stratulat pentru aportul decisiv la realizarea montajului. Îi mulțumesc și lui Mihai Eminescu și îl rog să mă scuze că i-am deturnat în asemenea hal frumusețe de poem „Odă în metru antic“. 
N-am devenit regizor, cum absolut deplasat am scris mai sus. Textul de deasupra acestui post scriptum ar fi trebuit să fie un articol despre camera video pe care am folosit-o, doar că, nepricepîndu-mă să scriu așa ceva, am scris cut totul altceva. Andrei Tarkovski, ai legătura!